Despre noi

Credem că educația se face cu dragoste, dedicare și pasiune. Tocmai de aceea realizăm cursuri, examene și evenimente la standarde internaționale, ținând cont atât de ultimele trenduri în materie de predare cât și de rigoarea necesară abordării oricărui domeniu.
ACCES – Asociația Cambridge pentru Cultură, Educație și Sustenabilitate, este o organizație non-guvernamentală, non-profit care are misiunea de a asigura unui număr cât mai mare de oameni competențele necesare integrării pe o piață din ce în ce mai globalizată. Noi dezvoltăm proiecte în diferite domenii de activitate, cu accent pe formarea competențelor de limba engleză și a certificării acestora. Efectul de globalizare, precum și rapiditatea cu care se dezvoltă tehnologia în secolul XXI, arată importanța limbii engleze în toate ariile de interes pentru oameni, fiind chiar indispensabilă în anumite domenii. Cunoștințele temeinice de limbă engleză facilitează accesul la școli și universități de prestigiu din întreaga lume, oferind posibilitatea unor experiențe culturale deosebite, precum și contactul cu oameni și locuri din diferite zone ale globului.
Cursurile ACCES se desfășoară conform unui calendar bine stabilit
  • În cadrul acestor cursuri, se folosesc suporturi de curs emise de Cambridge University Press și predau lectori cu un nivel foarte înalt de competențe lingvistice și pedagogice.
  • Ne mândrim în special cu cursurile organizate pentru copii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani, grup țintă care este greu de format și motivat dar pentru care folosim numeroase jocuri, exerciții interactive și povești pentru a reuși să le captăm interesul.
  • Menționăm în schimb că formarea competențelor ligvistice este un demers de durată, lent, care implică timp, muncă și exercițiu în vederea achiziției corespunzătoare a termenilor, expresiilor și structurilor gramaticale necesare. Din acest motiv, recomandăm înscrierea copiilor la cursuri la o vârstă cât mai fragedă, cât încă se află în ferestre de dezvoltare în care preiau mult mai ușor din conversație și joc cuvinte și expresii.